Nu o să-mi forţez copiii să aibă relaţii cu rude care nu se obosesc să îi vadă. Mă refer la rude apropiate, nu de gradul 100. Băieţii au cel puţin două astfel de rude care nu îşi doresc la modul real o relaţie cu ei. Nici măcar nu ţin minte când sunt născuţi.
Şi m-am gândit că, atunci când vor creşte, nu o să îi îndrum în direcţia lor, aşa cum poate am fost noi ghidaţi “că aşa e bine”. Aceste credinţe cum că TREBUIE, că aşa e frumos, că aşa vrea Dumnezeu, că fii tu mai bun (orice o însemna asta) etc. mă irită maxim. Mai e una care mă irită maxim: să dai, dar să nu ai aşteptări. Suntem oameni. E normal să ai aşteptări. Măcar alea minime de bun-simţ. Orice relaţie interumană, chiar şi cea părinte-copil la maturitate, are două sensuri. Nu doar unul dă la nesfârşit iar celălalt stă la primire şi chiar şi aşa cu nemulţumiri. Relaţiile au două sensuri. E drept că nu sunt în perfectă balanţă sau egalitate, dar undeva spre final lucrurile se echilibrează.
Şi altă părere nepopulară: o să îi învăţ pe băieţi să răspundă când e cazul. Din nou, aceste idei cum că fii tu mai bun, lasă de la tine, întoarce obrazul, capul plecat, poziţia ghiocel, Dumnezeu e sus şi vede etc. nu fac decât să ducă, în unele situaţii, la relaţii şi interacţiuni (poate) abuzive. Căci uite aşa unii continuă să se comporte într-un anume fel pentru că nimeni nu le spune nimic. Uneori e ok ca nesimţiţilor să le spui că sunt nesimţiţi, chiar şi pe limba lor. Uneori e ok să ai o voce, să răspunzi mai ferm, să arăţi că nu ai capul plecat şi ai ceva de spus. Nu o să îi reeduci şi nu o să îi schimbi, dar măcar ai spus ce aveai de spus.
Noi, femeile, chiar ştim cum e să nu ai voie să ai o voce după o istorie întreagă de: fii drăguţă, nu supăra, vorbeşte politicos, vorbeşte încet, femeile nu înjură etc. Şi cum ai spus ceva mai ferm, mai apăsat, mai cu zvâc… aaaa eşti isterică. Doar că şi băieţii pot avea parte de astfel de mesaje.
Desigur, situaţiile sunt de analizat. Nu faci asta oricând te supără cineva şi nu eşti reactiv din orice şi, mai ales, nu intri în mocirlă. Nu orice şi oricine ne deranjează cu cel mai mic lucru e “toxic”, acest cuvânt folosit prea des şi de care se abuzează mai nou. Revenind la relaţii, acolo unde iubirea curge, relaţiile curg şi ele natural. Da, relaţiile au nevoie şi de muncă depusă conştient şi organizat. Dar iubirea e iubire şi nu poate decât să unească.




