Cum merge (auto)diversificarea

Dacă ne luăm după diversificarea clasică, nu merge chiar bine. Dacă ne luăm după autodiversificare, nici aici nu merge chiar bine şi asta mai ales pentru că nu fac eu ce trebuie. Dacă ne luăm după ce cred eu, aş zice că merge bine şi sunt foarte mulţumită şi mândră de mine :)))

Am început diversificarea când Idris a împlinit fix 6 luni pentru că avea toate semnele că e pregătit. Stătea bine în fund, era curios să vadă ce mâncăm, avea o coordonare mână-gură foarte bună, se întindea după ce aveam noi în mână, farfurie. Cum el era pregătit, m-am pregătit şi eu. Am făcut un curs despre diversificare şi autodiversificare (îl găsiţi aici) şi am citit celebra carte despre baby-led weaning, adică autodiversificare.

Pentru cine nu ştie, mici lămuriri:

diversificare clasică = numai piureuri şi mâncare pasată până după vârsta de un an, totul este controlat de mamă, copilul este hrănit cu linguriţa

autodiversificare = copilul primeşte direct bucăţi de mâncare tăiată/preparată/gătită potrivit vârstei, mama nu intervine cu nimic, copilul învaţă să mănânce singur

Mi-a plăcut ce am citit despre autodiversificare, însă nu am rezonat cu totul cu această metodă. Cel mai tare m-a enervat acea presiune care răsare fix ca în discuţiile alăptat exclusiv vs lapte praf. Şi aici diversificarea clasică e rea, autodiversificarea e lumina şi calea cea bună. Nu înţeleg de ce multe mame pun în continuare presiune pe ele şi pe copii, se sabotează singure, le judecă pe altele şi apoi dau şi cu parul lipsit de empatie prin comentarii.

Aşa că după ce am trăit pe pielea mea presiunea şi greutatea alăptatului exclusiv, mi-am promis că nu voi mai trece din nou prin aşa ceva. Am cules câte ceva, ce am considerat eu că e bun din fiecare metodă, le-am combinat şi uite aşa pot spune că avem rezultate şi sunt chiar mulţumită.

În primul şi primul rând mi-am setat nişte gânduri, ca nişte mantre:

1. Până la vârsta de un an, tot laptele este baza. Acum doar învaţă să mănânce şi experimentează.
2. Într-o zi poate să mănânce bine, în alta deloc şi e ok aşa.
3. Fără contorizare de numărului de mese pe zi, grame de mâncare etc. De ce mi-aş face aşa ceva?
4. Scopul nu e un copil mâncăcios. Unii sunt, alţii nu şi e perfect ok aşa.
5. RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE

Idris are acum 7 luni şi jumătate şi uneori mănâncă singur, alteori vrea să îl ajut eu, are zile când mănâncă toate cele trei mese pe zi, alteori abia se atinge de ceva, uneori rade un castron plin de mâncare, alteori după 2 linguriţe îmi arată că gata, uneori mănâncă tot ce îi pun pe tavă, alteori le aruncă şi zboară prin casă spre bucuria câinelui. Uneori şi alteori… doar că de cele mai multe ori, mănâncă bine pentru vârsta lui şi are deja preferinţe. Ceva fac bine, el nu e stresat şi cred că va ajunge cu bine la facultate. Căci staţi, tocmai am citit despre cum să îi pui copilului aceeaşi farfurie ca a ta, ca să nu se simtă exclus de la masă, că asta ar fi modalitatea Montessori sau ceva. Mă scuzaţi, dar n-am chef să strâng de pe jos şi cioburi pe lângă mâncare.

Următorul articol va fi despre investiţii în acest proces, ustensile mai mult sau mai puţin utile, reţete şi mici tehnici.