Somnul lui Idris, ritualuri şi program

De ceva vreme, Idris e mai agitat când e vorba să adoarmă seara. Se agită, se freacă la ochi, nu vrea alăptat, se rostogoleşte prin pat, pufăie a plâns. Într-o seară, nu mai ştiam ce să-i fac şi l-am luat în braţe şi am început să-i cânt Hush little baby pe care i l-am cântat seară de seară în primele luni de viaţă. Corpul i s-a relaxat şi a adormit imediat. M-am topit cu el la mine în braţe şi mi-am dat seama că ceva am făcut bine până acum. Chiar foarte bine.

Disclaimer, ca de obicei. Nu îmi doresc să judec sau să pun în lumină proastă alegerile altor mame când vine vorba de somnul bebeluşilor. Eu cred foarte mult în echilibru şi instinct. Aşa că mi-am ascultat instinctul, mi-am ascultat copilul şi am aruncat la un gunoi virtual toate sfaturile cu trebuie, metodele de adormit copiii, sleep training şi altele. Am făcut cum am crezut noi ca părinţi şi nu mă pot plânge de extenuare.

Începutul

Înainte să nasc, îmi doream ca Idris să doarmă în patul lui la noi în dormitor. Nu că citisem undeva, ci pur şi simplu aşa simţeam că ar fi mai ok din toate punctele de vedere. Doar că, hahaha, planurile de dinainte de naştere nu au nicio treabă cu ce se întâmplă de fapt după.

Am ieşit din maternitate extrem de obosită şi răvăşită, încât nu mai ştiam de capul meu şi ce am de făcut. A urmat durerea faptului că nu puteam alăpta exclusiv şi o luptă de o lună şi ceva ca acest lucru să se întâmple. A fost greu. În tot acest timp, Idris dormea bine ziua, câte trei ore legate, cam cum fac bebeluşii în primele două săptămâni de viaţă, mai ales din cauza icterului. Apoi a urmat ceva mai mult haos. Seara după ora 20.00 nu prea ne mai înţelegeam cu el şi mai adormea abia în jur de 1-2 noaptea. Nu plângea neapărat, însă nu adormea şi trebuia să stăm cu el în braţe. Partea bună era că apoi dormea cât de cât până dimineaţă. Am citit despre fussy evenings şi am înţeles mai bine prin ce trece. Această perioadă a fost scurtă, dar destul de obositoare.

Cum eu încă nu mă descurcam cu alăptatul, nu îi puteam fi alinare în acest sens şi încercam alte metode de adormit. Nu voiam să îi dau suzetă pentru că nu este indicată în primele săptămâni până nu se reglează alăptatul. Şi am mai scris aici de ce nu prea am vrut să îi dau suzetă. Până la urmă, în tot haosul acestor zile, Dan l-a luat cu noi în pat şi o să-i mulţumesc mereu pentru acest lucru. Pentru că el i-a fost alinare, într-o perioadă în care eu nu am putut. Pentru că el l-a liniştit, l-a adormit, i-a oferit un loc cald atunci când eu adormeam plângând de durerea alăptatului. Chiar şi ziua a dormit cu el pe piept luni de zile. Îmi şi scria că abia aşteaptă să vină acasă să doarmă cu Idris pe piept. Astfel, s-a legat între ei o relaţie atât de frumoasă şi împlinitoare.

Mi-a fost teamă ca dormitul cu el în pat să nu ne afecteze relaţia de cuplu. Eh, după aproape 9 luni de zile, vă pot spune că acest lucru nu se va întâmpla niciodată dacă un cuplu e închegat, dacă deciziile sunt asumate împreună, dacă responsabilităţile sunt împărţite, dacă există dorinţa de a armoniza şi integra bebeluşul în noua familie. Şi ca o glumă, trebuie să avem grijă cu baby nr 2 :)))

În primele luni, Idris a dormit între noi, apoi l-am mutat pe partea mea. Cum avem pat de mijloc, am luat o barieră de aici, şi am dormit mai bine aşa.

Când alăptatul a intrat pe un făgaş normal, nu mai avea rost să îl mut pe Idris în patul lui. Totul era atât de simplu şi de natural în timpul nopţii, încât nici nu simţeam trezirile. Am mai spus asta, el e un copil care nu a avut colici, nu a avut crize de plâns îndelungate, nu am avut nopţi albe cu el, nu se trezeşte niciodată de tot în timpul nopţii, ci doar mişcă, nu a făcut febră după vaccinuri, nu a plâns când i-au dat dinţii etc. E inimos, curajos şi liniştit noaptea. Însă nu mă invidiaţi. Are o personalitate dificilă şi îl iubesc că e aşa, dar e extrem de obositor şi greu de gestionat uneori. Pe mine m-au obosit zilele cu el, nu nopţile. E un copil expresiv şi izbucneşte în plâns din orice… când îi schimb hainele, scutecul, când îl pun la masă, când îl pun în cărucior, când îl pun în scoică, când îl pun la jucării, când îi dau o jucărie care nu îi place, când îl mut dintr-un loc în altul, când… orice. Aşa că nici nu s-a pus problema de pus semiadormit în pat ca să doarmă singur. În nicun caz. În câteva secunde mă auzea tot cartierul, aşa că a fost nevoie să îl ajut să adoarmă şi nu mi s-a părut nimic greşit în asta.

Poate vom înţelege că bebeluşii sunt nişte oameni mici care au zile bune, zile rele, frici, bucurii, senzaţii ciudate, dureri etc. Au nevoie de alinare, nu de dresaj. Mie îmi place să mă ţină Dan în braţe cât mai des. Bănuiesc că şi copilul meu are nevoie de o astfel de alinare.

Ritualuri de somn

Idris s-a reglat destul de repede cu somnul şi a respectat fiecare tabel de somn potrivit vârstei. Ca idee, nu m-am ghidat după acele tabele şi nu am pus presiune pe mine şi cu asta. Citeam pur informativ şi am observat că el se încadrează în acei timpi de perioadă de veghe şi somn. Întotdeauna i-am ascultat semnalele şi l-am culcat când dădea semne de oboseală.

După ce au trecut fussy evenings a început să adoarmă la 23, apoi 22, apoi 21 şi tot aşa până am ajuns să îl culc la ora 19 sau 20 chiar şi acum. La început se trezea la 5-5.30 şi treptat a ajuns la 7-7.30. Avea un program de vis înainte să se schimbe ora de iarnă, cu 12 ore dormite noaptea şi 2 somnuri pe zi. Acum iar oscilăm între 2-3 somnuri şi trezit la 6 dimineaţa.

Ritualuri. Păi am pus la coşul de gunoi virtual şi sfaturile nu-l legăna, nu-i cânta, nu-l adormi la sân, nu-l lua în pat, trebuie să doarmă doar la el în pat, în altă cameră, în altă casă dacă se poate sau poate pe altă planetă. Scuzaţi-mi sarcasmul, dar pe mine ideea de sleep training mă duce cu gândul la… dresaj. De cry it out să nu aud. Cred că am făcut un copil să-l îngrijesc, nu să-l dresez să facă ce vreau eu, cum vreau eu. O perioadă este despre cum vrea el şi apoi vor interveni şi educaţia şi impunerea de limite, însă nu acum. Toate la timpul lor.

Aşa că Idris a fost adormit alăptat, a fost adormit în marsupiu, a fost legănat pe mingea de gimnastică, în cărucior, cu sunete albe, cu muzică clasică, a fost adormit pe pieptul nostru şi cam toate modalităţile posibile ca el să doarmă şi să nu ajungă să fie suprastimulat, iar noi să avem linişte şi să ne putem odihni. Da, chiar cred că, în unele cazuri, odihna mamei primează. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă Idris nu dormea deloc noaptea. Lipsa de somn e cruntă şi chiar periculoasă, aşa că în astfel de cazuri pot înţelege să recurgi la anumite metode, în rest cred că trebuie ascultat copilul.

Pentru somnul de seară, îl luam mereu de pe la ora 18 în dormitor. Îi făcea Dan baie, făceam întuneric în dormitor, puneam o lampă de veghe cu lumină roşie/roz (e cea mai liniştitoare), îl schimbam în pijama, îl alăptam şi apoi mă legănam cu el şi îi cântam. Face imediat 9 luni şi de atunci nu am nicio problemă să îl adorm seara în 10 minute.

Pentru somnurile de zi, am pus în practică toate metodele enumerate mai sus şi am ajuns tot la o formulă de adormit copilul în 10 minute.

Eu n-am vrut să mă întorc la muncă, n-am vrut să ies des în oraş (mai ales pe timp de pandemie) şi nici să fiu gospodina perfectă cu casa farmacie mereu. Aşa că am fost la dispoziţia lui şi poate că asta ne-a ajutat să nu avem probleme cu somnul. Sau poate ţine de personalitate, habar n-am. Cert e că şi copiii sunt diferiţi şi cred că nu pot fi băgaţi în nişte tipare şi programe. La unii funcţionează, la alţii nu.

Doarme toată noaptea?

E întrebarea aia care deprimă multe femei. Nu, nu doarme legat toată noapte şi e perfect ok aşa. Se trezeşte ca să mănânce la 2-3 ore şi apoi adoarme la loc. Idris nu e un copil mâncăcios şi a refuzat mereu sânul dacă nu voia. Nu e nici înnebunit după sân pentru confort. Aşa că ştiu sigur că trezirile sunt de foame şi n-o să-i dau suzetă, lapte praf sau apă ca să nu mă deranjeze. Îi dau laptele care l-a crescut până acum destul de bine (asta cu laptele care nu mai e bun după 6 luni e un mit, da, îşi schimbă proprietăţile, însă nu devine apă chioară).

Vă recomand acest curs despre somnul copiilor alăptaţi care pe mine m-a ajutat să înţeleg de ce se trezesc copiii noaptea, de ce mănâncă noaptea, rolul trezirilor (inclusiv în cazul sindromului morţii subite), de ce nu e indicat somnul pe burtă etc. (eu îl las să doarmă pe burtă de pe la 7 luni, până atunci deloc)

Asocieri de somn

Chiar dacă e un copil alăptat pe care l-am adormit de multe ori la sân, nu are această asociere şi nu m-am stresat deloc cu ea. Ca rezultat, adoarme foarte bine şi cu alte metode şi îl adoarme şi Dan destul de uşor atunci când eu lipsesc de acasă. Nu are jucării preferate sau alte asocieri. Important pentru el e să fie unul din noi cu el ca să adoarmă. Deci de aia spun că anumite lucruri ţin de personalitate şi de felul copilului de a fi. El pur şi simplu n-a avut asocieri de somn.

Ca o paranteză, Idris a dormit mereu bine pe răcoare. 20-21 de grade în casă, nu îi place acoperit. Are pijamale subţiri şi saci de dormit nu foarte groşi. Ziua dacă pun un pled subţire pe el, la 21 de grade, transpiră. Aşa e modelul şi e foarte bine.

Greutăţi

Am găsit formula magică pentru a-l adormi şi a fi şi eu odihnită, însă uşor nu a fost. Până pe la 6 sau chiar 7 luni, a trebuit să stau lângă el la somn, pentru că se trezea dacă mă ridicam din pat sau dacă îl scoteam din marsupiu să îl pun în landou. A avut o perioadă scurtă când dormea în landou, apoi a refuzat să mai fie singur. A fost greu să fiu mereu lipită de el, am căutat şi eu metode blânde să-l fac să doarmă la el în pat, a fost greu să nu am libertate de mişcare nici la somnurile de zi, dar apoi mi-am spus că ce am de făcut aşa urgent. Nimic. Şi mi-am văzut de Netflix, cărţi şi Instagram. Au fost momente când m-am relaxat şi eu şi a contat enorm ca să nu ajung la epuizare din alte motive.

Tot din grijă pentru mine dar şi pentru el, seara m-am culcat mereu la 22.00 sau chiar mai devreme. Ştiu că sunt mame care după ce îi pun pe cei mici la somn, bagă până la 12-1 noaptea curăţenie şi mâncare. Nu am nevoie de statui, cumva casa e curată, ciorba făcută dacă am apucat, dacă nu, mai face şi Dan. Hainele sunt spălate, dar nu tot timpul călcate. Asta e. Nu vreau să cad pe scări cu copilul, vreau să dorm să fiu ok pentru el atât cât se poate. Şi nici nu am simţit nevoia să chemăm bunici, bone etc. Ne descurcăm.

Tot prin magie, fără sleep training şi alte metode impuse, pe la 7 luni am început să îl pun în patul lui şi… a dormit. Somnurile de zi le face în patul lui. Seara îl culc la 19, îl las la el în pat şi la 22 oricum mă culc şi eu şi îl iau cu noi, pentru că se trezeşte să mănânce.

Cum arată programul lui de somn (8,5 luni)

Culcat seara la 19-20

Trezit între 6-7

PV: 3 ore

Primul somn: la 9 sau la 10 timp de o oră sau o oră jumătate

PV: 3 ore

Al doilea somn: la 13 sau la 14 timp de o oră (de obicei acest somn îl face în parc)

PV: 3,5 – 4 ore şi de la capăt

Dacă din al doilea somn se trezeşte la ora 14, atunci la ora 17 îi mai ofer un somn scurt de 30 de minute sau o oră dacă simte el nevoie. Apoi culcatul de seară se decalează puţin.

Când nu ne iese treaba cu somnul

Sunt şi cazuri când nu adoarme şi apoi e scandalul de pe lume cu el, pentru că e rău de somn. În maşină, adoarme în scoică doar dacă mergem fără opriri. Dacă avem un drum de 20 de minute, nu reuşeşte să adoarmă. Dacă mergem 30-40 de minute, adoarme.

Dacă la prânz suntem prin oraş, nu o să adoarmă în cărucior prin magazine şi nici plimbat pe străzi, dar va plânge de somn. Când vine ora de somn, trebuie să facem o pauză printr-un parc, îl legăn în cărucior şi în nici 10 minute adoarme.

Orice ar fi trebuie să îi respectăm programul de somn, nu e un bebeluş felixibil la acest capitol şi am avut crize urâte de plâns din cauza asta.

Acum iar e într-o perioadă în care are nevoie de sunete albe ziua şi să-i cânt eu seara. Felul în care adoarme s-a schimbat mereu la el, însă am fost bucuroasă că am găsit destul de rapid o nouă metodă preferată şi nu m-am chinuit să-l adorm.

Planuri

Îmi doresc să-l alăptez până pe la un an, un an şi un pic şi apoi să-l mut uşor la el în cameră. Dar voi face tot cum spune instinctul şi copilul. Ştiu recomandările OMS şi părerile împărţite. Voi vedea.

Ca o concluzie

Nu vreau să fiu mamă elicopter, nu vreau să fiu doar mamă, nu vreau să ajung să mă dezintegrez şi să mă sacrific total pentru copil. Nu ăsta e scopul. Consider că am făcut eforturi, nu sacrificii. Am făcut alegeri asumate şi discutate inclusiv cu specialişti (moaşe, medici, psihologi etc) Deci nu că aşa am citit eu sau mi-a zis mama X în parc.

Ştiu că vine ziua când voi dormi iar 8 ore, chiar dacă pare departe, vine şi ziua când voi bea cafeaua fără să mă întrerupă nimeni de 100000 de ori, vine ziua când voi scrie un astfel de articol legat şi nu în 10044368230 de ani pentru că am un copil chiţăitor, vine şi ziua când copilul n-o să mă mai tragă de păr şi voi putea sta cu el desfăcut, vine şi ziua aia când voi sta la plajă să citesc liniştită o carte. Vin aceste zile, dar până atunci, vreau să fiu suportul emoţional de care copilul meu are nevoie.