M-au fascinat mereu oamenii care te urmăresc din umbră (mai ales cei care te cunosc şi cu care, să zicem, ai împărţit ceva la viaţa ta), nu te suportă, dar citesc şi urmăresc tot ce faci ca apoi să te bârfească şi să concluzioneze ce naşpa eşti. Acum, de la înălţimea vârstei mele pot spune că este vorba doar de multă durere acolo, neputinţă, frustrare sau chiar traumă.
Anyway, credeam că viaţa mea de mămik e boring pentru mulţi şi că îşi văd de alte subiecte. Dar se pare că nişte doamne îmi poartă grija pentru faptul că sunt falsă pentru că mă plâng că e greu cu doi copii dar STAU toată ziua pe Instagram. E de Doamne fereşte! Ce să spun, mă doare în kur de ce spun doamnele respective, însă vreau să ridic din nou tema acesta mom shaming de kkt şi dus în extrem. Venit tot de la alte doamne care, teoretic, sunt mame. Nu vă mai lăsaţi pradă acestui mom shaming şi spuneţi ce aveţi pe suflet.
Deci dacă am 2 copii, nu am voie să STAU pe Instagram? Şi intrăm iar în aceeaşi logică în care aceste două lucruri – faptul că te plângi dar ai şi zile bune – se exclud automat. Dacă te plângi, de ce te plângi şi eşti doar o mamă-gospodină-nespălată pe cap care le suflă în fund copiilor şi se victimizează. Dar dacă ai timp pentru diverse – un machiaj, un film, un Netflix etc – atunci “uite şi la nenorocita asta”, are copii şi nu are grijă de ei. Sigur nu îi iubeşte.
Nu cumva să avem zile grele, zile bune, zile pline şi zile cu timp. Nu există echilibru în capul unora. Gândirea asta toxică e fix motivul pentru care am făcut proiectul Vocea Mamelor. Pentru că avem voie să simţim orice. În cazul de faţă, aş menţiona analfabetismul funcţional pentru că eu îmi amintesc că, recent, v-am povestit cum e ziua mea singură cu 2 copii şi am precizat faptul că sunt singură cu ei doar câteva zile pe lună. În rest, e Dan, avem bunicii şi mă pricep al naibii de bine la time management. Când sunt doar cu ei, nu am timp de nimic şi e GREU. Când am zile cu ajutor, am timp. Îmi fac timp. Pentru că am nevoie la cap pentru asta.
Aşa se face că sunt mereu spălată pe cap, fac duş zilnic, am haine curate dacă face pipi copilul pe mine, sunt odihnită atât cât se poate, am casa uneori curată, alteori nu, am mâncare în frigider, mă mai şi machiez, rup Netflixul când apuc, fac segs, alerg pe bandă, fac cozonaci de Sărbători, mai ajung la coafor, am unghiile făcute lunar, plec singură de acasă la nevoie şi scriu conţinut pentru Instagram. Ca să fiu rea aici, că sunt om, aş spune că am ceva ce doamnele respective nu vor avea vreodată: un bărbat iubitor şi implicat – cu care mă şi cert ca la balamuc, că e normal să fie aşa.
Şi mai sunt puţin rea şi spun că fac toate astea fără să fi pus suzeta drept dop copiilor ca să nu ne deranjeze, fără bone şi mame mutate la noi, fac astea alăptând, fac astea fără să lac copiii cu orele la tv, fac astea fără să pedepsesc copiii, fac astea având mult timp de calitate şi dedicare faţă de ei. Am zis-o! Mie îmi place mult despre mine ca mamă însă sunt foarte departe de ideea de mamă bună sau perfectă. Nu vreau să mă întorc la muncă, voi sta tot 2 ani acasă, îmi place să îmi cresc copiii, dar în acelaşi timp am voie să spun că îmi e greu. Nu se exclud lucrurile astea!!
Iar acest stat pe Instagram este mereu calculat şi pregătit din timp. Uneori postez spontan când copiii dorm, când sunt în parc cu Zian sau alăptez (alăptatul unui bebeluş mic durează, doamnelor, dacă nu ştiaţi). Dar astfel de texte mai lungi le scriu din timp, uneori pe laptop, alteori în Canva, pregătesc postări sau stories când am timp şi le public doar când consider că e momentul. Scriu când e linişte şi dorm copiii sau sunt cu Dan. Aş face chiar mai mult, aş filma mai des, aş scrie mai des. Idei am, dar le iau pe rând.
Acest stat pe Instagram e ca un mic job care mă împlineşte, care mi-a găsit un trib de mame care nu mă judecă non stop, un loc safe de descărcare. Un loc care mă ajută în contextul în care am neglijat total socializarea în viu. Şi se pare că e şi un loc unde unii îşi procură material de bârfă. În rest, da, chiar nu am timp să le fac pe toate, nu am timp de cafele în oraş, mers la evenimente şi nu m-am ocupat de capitolul socializare. Dar vin şi zilele alea, iar cine a contat cu adevărat a rămas lângă mine chiar dacă nu ne-am văzut ani, luni.
Cât despre autenticitate de pe platformele online… aceasta nu există în proporţie de 100%. Ba i-aş da un procent foarte mic. Nu vă mai ghidaţi după asta. SM e o mică frântură controlată din viaţa noastră. Orice părere bună sau rea aveţi despre mine… probabil nu e aşa. Pentru că pur şi simplu nu ne cunoaştem cu adevărat. La capitolul copii, nu v-am spus niciodată cum să îi creşteţi şi ce să faceţi şi tocmai asta aţi apreciat. Am început să scriu aici tot din singurătate şi greu şi am descoperit că mă ajută. Atât.
