Voi continua seria de articole cu răspunsurile mamelor din chestionarul despre depresie. De această dată, am întrebat ce aşteptări au avut de la viaţa cu un copil şi cum a fost de fapt.
Anul trecut, am lansat un chestionar pe Instagram şi am rugat mamele să răspundă anonim unor întrebări legate despre ce simţim după naştere, despre depresie, despre relaţia cu partenerul.
Ce aşteptări ai avut de la viaţa de după naştere?
- Să fie liniștită ca în filme.
- Un copil care să doarmă, să facem vacanţe împreună, să am aceeaşi viaţă plus un căruţ cu un copil care nu cerea prea multe, doar sânul pe care îl aveam mereu cu mine.
- Deşi lucrez într-un spital pentru copii pare mai uşor când vezi la altul. Mă aşteptam să fie mai uşor şi cu alăptatul şi de acolo cred că a venit toată frustrarea şi tot stresul pentru că lăptic nu prea a fost oricât de mult am muls şi am pus copilul la sân.
- Nu am avut aşteptări prea mari, dar mă gândeam că e mult mai uşor faţă de ce am trait.
- Nu am avut niciun fel de aşteptare, cumva chiar asta a şi fost problema, pentru că m-a lovit realitatea din plin. Nu am vrut să îmi creez aşteptări pentru a nu îmi face scenarii inutile în sarcină, nu voiam anxietate.
- Că toată lumea se va băga în viaţa mea din cauza faptului că mama mea nu mai este printre noi. Am avut și prestanţa prietenelor mele că mă vor ajuta.
- Cu siguranţă nu mă aşteptam să mă lovească atât de tare realitatea. Mă aşteptam să fie greu, dar nu în atâtea nuanţe şi moduri.
- Destul de realiste, dar tot m-au lovit.
- Credeam că va fi frumoasă. E groaznică.
- Că bebelușii dorm și mănâncă. Că viața de cuplu nu se va schimba. Că voi avea timp și pentru mine.
- Cam ce se întâmplă acum îmi imaginam că o să fie.
- Să fie la fel ca la primii 2 copii. Adică ok. Ajutor mult de la mama etc.
- Ma gândeam că e mai ușor, dar la naiba că nu e.
- Nu am avut aşteptări, nu am ştiut la ce să mă aştept. Sau mai bine zis mă aşteptam să nu dorm că asta ştie toată lumea să îţi spună cât eşti însărcinată. Şi contrar aşteptărilor chiar am dormit, cel puţin până la 4 luni.
- Să fie mult mai simplă alăptarea, dar a fost extrem de greu. Nu reușeam sa o atașez la sân și am fost încăpățânată. Nu am vrut să plătesc un consilier în alaptare. Pot să spun că am reușit și la momentul acesta o alăptez. (fetiţa are 1 an și 2 luni).
- Că lucrurile vor reveni la normal.
- Mă gândeam că va fi total diferită, copleşitoare, dar parcă m-a lovit ca trenul noua realitate.
- Sincer, niciuna, însă nu credeam că o să fie așa de greu și cu așa multă durere fizică. (cea mai groaznică experiență. Am jurat că-mi leg trompele)
- Am ştiut că totul va fi bine. Dar în afară de soţul meu nu am avut niciun suport. Probabil asta m-a dus şi spre depresie, aşteptările celor din jur.
- Acum când mă uit în urmă îmi dau seama că nu am ştiut ce urmează şi ce presupune să apară un copil în viaţa ta. Nu am ştiut/crezut că pot să simt atâta iubire şi că pot rezista fără somn/mâncare/apă atâta şi în acelaşi timp nici măcar nu mi-a trecut prin minte cât de greu va fi.
- Am luat totul ca atare, acum apreciez mai mult ce au făcut mamele noastre pentru noi, cât de greu le-a fost fără Pampers, creme și soluții la îndemână.
- Nimeni nu îţi spune exact cum e. Am descoperit treptat frumuseţea acestei lumi cu copil. La început însă e foarte greu pentru că dintr-o dată nu mai ai timp pentru tine şi e altcineva care are nevoie de toată atenţia ta.
- Timp de introspecție, drăgălăşenii zi de zi, timp mai mult petrecut în familie
- Să fie ca înainte.
- Să mă plimb mult cu copilul liniştit în cărucior, să ies la terase şi să beau cafea şi să citesc în timp ce el doarme liniştit în cărucior. Să fac sport în timp ce el stă liniştit lângă mine şi tot aşa.
- Eu pun mereu răul înainte și poate asta m-a ajutat, mai ales că multe lucruri grele auzite, la noi nu au existat (în ceea ce privește comportamentul copiilor, să spun așa).
- Stăpânire de sine, multă înţelegere şi iubire pentru bebeluş şi credeam că va fi simplu şi uşor.
- Cred că asta m-a ajutat, că nu am avut așteptări.
- Sincer, mereu am privit copilul ca pe o păpuşă, dar realitatea crudă m-a lovit direct în faţă. Am crezut că să fii mamă înseamnă doar să îi dai să mănânce, să îi schimbi pampersul, îl imbraci frumos şi ieşi cu bebe în oraş. Dar şoc, a fi mamă este cu totul altceva şi cumplit de greu şi de solicitant.
- Să fie mai simplu, să am ajutor mai mult.
- Să fie cum se vedea din exterior pentru alte mame.
- Credeam că o să îmi fie mult, mult mai uşor. Nu m-am gândit că nu voi mai avea independenţă absolut deloc.
- Fericire, somn pentru bebe, un nou capitol (iar bebe de 10 luni chiar doarme noaptea, de la bun început).
- Cea mai mare aşteptare a fost că o să mă recuperez uşor după naşterea naturală pentru că asta am auzit de la toată lumea. Nu a fost aşa şi asta m-a făcut să nu mă bucur deloc de bebeluşul nou-născut în prima lună pentru că mă durea crunt tot.
- Cred că asta e de fapt şi marea mea problemă: nu am avut aşteptări, nu m-am gândit la ce va fi după naştere, la cât de mult se va schimba viaţa mea.
- Că lucrurile între mine și soț vor merge cel puțin la fel de bine, că voi primi de la el sprijin emoțional, că voi reuși să găsesc energie și timp pentru a face tot ce îmi propun, că voi reuși sa îmi mențin stilul de viaţă activ.
- Puţin ca-n filme, happy kids şi răbdare şi iubire maximă.
- Mai multă grijă de mine.
- O schimbare în măsură mai mică a vieţii mele decât s-a întâmplat în realitate.
- Să nu mai am aşa de mult timp pentru mine, dar nu mă aşteptam la atâta oboseală.
- Să cresc copiii împreună cu soţul meu, de la care aşteptam să se transforme în tată. Dar m-am înşelat.
- Că o să decurgă totul ok, natural, bănuiam că nu o să fie uşor dar nu ştiam că o să fiu atât de mult “încercată” şi veşnic supărată şi nervoasă.
- Nimic nerealist. Speram totuşi să am o casă bec, însă uneori e bec ars. Aş fi vrut să slăbesc, dar nici acum nu am reuşit şi nu stiu ce să fac pentru că mănânc pe fond de oboseală (nici măcar de plăcere sau poftă). E groaznic de obositor de cele mai multe ori dar nu mă las pentru că se vede pe făţuca ei că ne iubeşte şi e tot ce contează.
- Ca majoritatea situaţiilor să fie mai uşoare: alăptarea, calitatea somnului.
Somn, linişte, organizare. Totul ROZ. - Că voi fi fericită, împlinită.
- Speram că bebelușii dorm mai mult.
- Credeam în expresia “cum îl înveţi aşa îl ai” şi mă imaginam în plimbări lungi pe afară în timp ce bebe ar fi dormit liniştit în căruţ. Nu a dormit niciodată în căruţ şi are un tempereament energic deci adormirile au fost o provocare cel puţin în primele luni.
- Să mă îndrăgostesc din prima de bebeluşul meu. De a mă descurca cu capacităţile mele de organizare, cumva să îmi fie suficient.
- Să am parte şi de sprijinul partenerului.
- Mai mult ajutor și înțelegere de la partener, că va fi mai ușor să ai și viață socială.
Nu aveam. - Nu am ştiut la ce să mă aştept aşa că nu prea am avut aşteptări. Habar n-aveam cum o sa fie dar parca nici aşa greu nu credeam că va fi. Acum, mă adaptez din mers şi apelez la ajutor când am nevoie.
- Îmi doream ca toţi, nu doar eu, să se adapteze la programul noului membru.
- Mă aşteptam să fie mai greu decât este.
- Credeam că va fi totul lapte şi miere şi că al meu bebe va dormi mult şi singurel. De fapt am stat cu el internată încă din primele săptămâni, a fost greu.
- Am crezut că ambii părinţi au responsabilităţi egale în privinţa copiilor, însă, prin natura rolului ei, mamei îi revin mai multe.
- Ca soțul să ajute la treburile casnice cumva, astfel încât să mă pot concentra la bebe și alăptare. Mă așteptam să alăptez, însă am ajuns să extrag laptele cu pompa electrică zilnic fiindcă bebe nu s-a atașat corect la sân de la început.
Aici sunt doar o parte dintre aşteptări, răspunsurile sunt mult mai multe şi unele mult mai dureroase. Revin treptat cu ele. Apoi vom vedea împreună şi cum a arătat realitatea pentru aceste mame.
Sunt Oana Dascălu şi îmi doresc să dau voce mamelor. Dacă şi tu vrei să îţi descarci sufletul, scrie-mi şi voi publica povestea ta – anonim dacă asta doreşti – şi sigur vei ajuta alte mame să nu se mai simtă singure.
