Mamele nu vorbesc

Un lucru pe care l-am descoperit în cadrul chestionarului pe care l-am lansat online despre depresie a fost faptul că mamele nu vorbesc între ele. Se ascund, le e ruşine, maschează realitatea. Nu sunt de judecat sau de condamnat, pentru că nu suntem învăţate să ne deschidem sufletele şi ne lovim de prejudecăţi chiar din partea altor mame.

Anul trecut, am lansat un chestionar pe Instagram şi am rugat mamele să răspundă anonim unor întrebări legate despre ce simţim după naştere, despre depresie, despre relaţia cu partenerul.

Ce te-ar fi ajutat să ştii despre viaţa de după naştere? Despre ce nu vorbesc mamele?

• Despre cât de grea este schimbarea, să-ți faci toate planurile în funcție de cineva, să nu mai ai libertate.
• Pot să spun despre ce vorbesc. Despre faptul că trebuie să ceri ajutor, dar poate unii nu au cui. Despre faptul că trebuie sa te împaci cu o nouă tu cred că ar trebui să se vorbească, eu te urmăresc cu drag pentru că I feel you, am un copil la fel de solicitant.
• Cum să dormi 8 ore în 15 minute.
• Ce presupune să naşti prematur; opţiuni de a nu pierde lactaţia dacă bebe e separat de mamă la incubator mai mult timp; cum e cu somnul bebeluşilor.
• Că e al naibii de greu şi că o să stau nemâncată sau să îmi iau o sticlă lângă mine ca să beau o gură de apă. Ma uitam la sticlă şi nu puteam să ajung la ea pentru că eram blocată de bebeluş şi nu voiam să o trezesc.
• Despre mom brain, despre faptul că eşti tu, dar nu eşti tu de fapt, despre faptul că o iau hormonii razna şi nu înţelegi ce ţi se întâmplă, despre singurătatea pe care o simţi deşi ai oameni alături, despre faptul că te simți veşnic neputincioasă.
• Faza e că vorbesc de prea multe și unele inutile. Dar este un lucru despre care nu vorbesc, asta din punctul meu de vedere, şi anume nu te încurajează să-ţi crești copilul cum simți/crezi. Sau să îți spună anumite surse de informaţii sau să îți recomande o carte.
• Despre cât de singură te poţi simţi înconjurată de toată familia şi toţi cei dragi.
• Despre faptul că înveţi uşor uşor să fii mamă.
• Despre cât de oribilă este lipsa somnului și despre toată disperarea pe care o produce.
• Despre cât de singuratică este maternitatea.
• Cum să ceri păreri, dar și cum să nu asculți toate “eu când era mic X îi făceam, îi dădeam… Și uite-l ce mare și sănătos este”
• Că alăptatul doare până să devină rutină faină.
• Despre cât de greu e să îţi revii tu ca femeie.
• Că nu doar colicile, nopţile nedormite sau ragadele sunt problemele adevărate. Că problemele adevărate sunt amalgamul de emoţii şi stări cu care vine maternitatea, că acest cumul de oboseală şi anxietate cu care se confruntă proaspetele mămici fac foarte mult rău atât lor cât şi bebeluşilor mai ales dacă nu au susţinere din partea partenerului, în primul rând.
• Nimeni nu îți spune exact cum este viaţa de mamă. Toată lumea arată doar partea frumoasă a lucrurilor, nimeni nu îți spune că tu trebuie să fii aptă la orice oră din zi sau din noapte. Mamele nu povestesc despre momentele când le-a fost greu sau când erau epuizate și le venea să urle.
• Despre cât de greu e alăptatul.
• Că unii copii nu prea dorm chiar dacă sunt nou-născuţi. Că te simţi super praf emoţional, că s-ar putea ca cei din jur să te susţină doar cât consideră ei şi nu prea te înteleg. Că al 4-lea trimestru e super dificil şi uneori chiar nu apuci nici să mănânci.
• Am făcut așa de multe cursuri, dar nimeni nu a tras vreun semnal de alarmă ca să fac câteva pregătiri fizice. Dacă nu mă ducea pe mine capul să pun întrebări, am aflat după naștere ce trebuia sa întreb. Aş vorbi de nașterea naturală (cum să gestionezi durerea travaliului și a nașterii), despre alăptare și cum să te pregăteşti.
• Că oamenii dau multe sfaturi, unii impun şi nu înţeleg refuzul şi nevoia de linişte şi adaptare după naştere.
• Cât de greu e să accepţi că tu de dinainte de naştere ai dispărut, că e o acomodare şi o acceptare a unui nou EU. Pe lângă relaţia cu soțul care intră într-o altă dinamică, în cazul meu acceptarea vizitelor mai dese ale soacrei cu care nu rezonez şi care visa că se mută la noi şi ne creşte copilul.
• Modificările corpului după naștere.
• Despre singurătatea care urmează (în cea mai mare parte eşti doar tu şi copilul până vine soţul de la job), despre timpul insuficient întotdeauna, despre faptul că atunci descoperi prietenii adevăraşi şi cei care te căutau doar cu interes etc.
• Cum se manifestă colicii. La nivel social: nu există locuri ce pot fi frecventate de mame cu bebeluși.
• Depresie, toate prietenele mi-au spus că nu au avut şi m-am simţit o mamă rea că numai eu am, până când s-au întâlnit băietii la poveşti şi de fapt toate au avut, dar nici una nu a zis, toate mi-au spus că e doar greu, nu de plâns din nimic, nu de nervii şi tristeţea aia din care nu mă mai vedeam ieşită, m-am simţit prinsă ca într-o groapă din care nu mai puteam ieşi să văd lumina.
• Despre cum copiii NU DORM aşa cu una cu două, despre cum cei mai mulţi copii NU dorm în pătuţurile lor liniştiţi, despre cât de greu este să alăptezi, despre cât de dificilă devine relaţia cu partenerul care oricât de drăguţ şi implicat ar fi, tot nu înţelege 100% prin ce treci.
• Lipsa de socializare. Te exclude toată lumea (care nu are bebeluși în casă) pe motiv că dacă ai bebe nu mai ai voie efectiv să ieși la o terasă, ești condamnat să stai în casă cu bebe. Văd multe proaspete mame care ajung să spună că tot ce și-ar dori este să iasă cu cineva la o plimbare, afară, eventual fără să discute despre bebeluşi. Și eu am avut mare nevoie de a ieși cu alți oameni, de a nu sta toată ziua să fac ca un robot aceleași lucruri pentru bebeluș și mai nimic pentru mine.
• Că este greu, că se schimbă corpul, că e normal să avem stări şi stări, că sunt suficient de bună pentru copilul meu, că viaţa de cuplu e afectată prin schimbările şi dinamica activităţilor.
• Nimic special.
• În general, mamele vorbesc numai despre partea frumoasă. Da, este minunat să îţi vezi puiul cum întinde mânuţele la tine, cum zâmbeşte când îţi aude glasul sau cum rosteşte primele cuvinte şi face primii paşi, dar până acolo. Un bebeluş nu vine cu instrucţiuni de folosire şi îngrijire şi în plus niciun tipar nu se poate aplica de la unul la altul. Fiecare copil este unic. Dar m-ar fi ajutat să fie cineva care să mă facă să mă gândesc de mai multe ori înainte de a lua decizia de a fi mamă, să îmi zică în faţă că viaţa mea nu va mai fi la fel după naştere, că este al naibii de greu şi că responsabilitatea asumată este imensă.
• Că vei renunţa la tot ce erai înainte.
• Despre cât de puțin ești înțeleasă și cât de mult ești criticată. Despre nașterea în sine și tot ce se întâmplă cu tine în acele momente.
• Cred că la fiecare este diferit. Eu m-am descurcat cu creşterea, alăptarea, îngrijirea, dar mi-a fost şi îmi este foarte greu din cauza faptului că nu am libertate.
• Sexul de după naştere. E uşor dureros după cezariană.
• Despre faptul că indiferent cum naşti, recuperarea ţine strict de corpul tău. Dacă naşti natural poţi să te recuperezi uşor sau nu. Dacă naşti prin cezariană la fel. Poate să fie uşor sau nu. Şi consider cu tărie că se vorbeşte prea mult despre alăptat că e un proces natural când de fapt e unul plin de sacrificii şi cu dureri inexplicabile. Lipseşte cu desăvârşire un consultant în alăptare din spitalele de stat.
• Despre sentimentul de singurătate de după.
• Mamele nu vorbesc despre singurătatea simțită în timpul maternității, despre lipsa echilibrului dintre viaţa personală și viata de proaspătă mămică, cu sarcini necunoscute, ce nu primește ajutor decât de la soț în timpul lui liber, despre sentimentele de neputință și frustrare.
• Cât e de greu, cât nu mai ai timp, cât nu e totul roz, care sunt efectele nopţilor nedormite.
• Că alăptarea doare, cât este de greu dacă nu ai niciun ajutor și că mamele sunt rele și te judecă.
• Oboseală mult peste orice ai cunoscut, izolare, soluţii când nu ai sprijin din familie, acceptare.
• Că dacă nu poţi alăpta de la început, trebuie să stau noaptea să pompez lapte atât de des, să spăl biberoane şi pompa, să sterilizez, să hrănesc copilul şi să îl adorm şi că îmi va lua atâtea ore. Mi-aş mai fi dorit să ştiu, chiar dacă am făcut curs de alăptare, că e posibil ca bebele să nu poată să sugă, indiferent de cât de bine ştii teoria.

Sunt Oana Dascălu�şi îmi doresc să dau voce mamelor. Dacă şi tu vrei să îţi descarci sufletul, scrie-mi şi voi publica povestea ta – anonim dacă asta doreşti – şi sigur vei ajuta alte mame să nu se mai simtă singure.