Până să dau de acest site şi contul de Instagram nu credeam că prin ce trec eu are şi o denumire. Adică mom-rage. Credeam că sunt defectă, că nu merit să am copil şi că nu fac faţă maternităţii. Nu cred că trebuie să dau detalii despre cât de copleşitoare este viaţa cu un copil mic. Frumos, dar super greu.
În fiecare dimineață, mă trezesc cu o oboselă sfâşietoare, chiar și după o noapte în care am încercat să recuperez somnul întrerupt de trezirile copilului. Mă bucur când văd zâmbetul lui şi cum se luminează că mă vede, dar apoi mă ia rapid groaza şi anxietatea. Cum o să mă descurc toată ziua singură? De unde energie? O să doarmă copilul? Am de mâncare? Câte crize de plâns o să faco? Încep să mă gândesc la toate lucrurile pe care trebuie să le fac în acea zi. Mă simt adesea depăşită şi simt o presiune constantă asupra mea.
Pe parcursul zilei, există momente în care simt că mă sufoc. Fiul meu este activ şi mereu curios, ceea ce înseamnă că este plin de energie şi mereu dornic să exploreze lumea din jurul lui. De multe ori, această energie neînfrânată începe să mă epuizeze. Încerc să îi ofer toată atenţia de care are nevoie, dar există momente când simt că nu pot face faţă. Uneori plânge din nimic, trebuie mereu să îl ajut cu ceva sau să îl ţin în braţe şi uite aşa paharul meu se goleşte, ajung la prânz nemâncată, cu cafeaua rece şi nu mai ştiu de mine. Acum că scriu lucrurile astea nu mă mir că mă apucă furia, că pocnesc din nimicuri. Mă vărs pe soţul meu care săracul face ce poate şi nu ştiu cum mă mai suportă, mă vărs pe lucruri, mai ţip şi la copil şi mă simt super prost şi vinovată după aceea. Trântesc lucruri, fac curat obsesiv dacă apuc un moment. E epuizant.
Am citit articolul de aici despre suprastimulareşi clar mă regăsesc în el. Se întâmplă prea multe în jurul meu şi ajung să nu îmi mai aud gândurile. Sunt mereu iritată. Cu toate acestea, încerc să fac față acestor sentimente. Îmi dau seama (sau încerc) că sunt normale în viaţa unei mame şi că nu ar trebui să mă simt vinovată pentru ele. Mi-e teamă totuşi că soţul meu se va sătura de cât dificlă sunt iar copilul îşi va aminti că mama lui n-a fost deloc fun, ci isterică.
În ciuda provocărilor pe care le întâlnesc zilnic, dragostea pe care o am pentru copilul meu este mai puternică decât oricare altă emoţie. Asta e clar. În fiecare zi, în ciuda oboselii şi a momentelor de frustrare, văd cum creşte şi învaţă lucruri noi.
Îţi mulţumesc pentru ceea ce faci aici. E super valoros şi ajută enorm!
