Din când în când, îmi mai scrie câte o mamă să mă întrebe ce activităţi fac cu copiii. Eu le răspund că mai nimic. În spatele acestor mesaje se află ceva vinovăţie că nu sunt bifate nu ştiu câte activităţi sau ateliere. Am avut şi eu această vinovăţie apoi mi-a trecut rapid după ce am văzut că cel mare se dezvoltă normal şi chiar arde anumite etape şi fără aceste activităţi.
Acum e nevoie să fac un disclaimer. Este absolut minunat că avem Instagramul plin de sugestii de activităţi cu bebeluşi şi copii. Educatoare, profesoare, psihologi, mame care fac homeschooling, foarte multe mame care de drag au conturi cu idei şi informaţii preţioase. Hai să încercăm să nu ne mai triggeruim din absolut orice, hai să ne aşezăm informaţiile şi emoţiile în funcţie de dinamica familiei noastre. Ştiu că apare acel fear of missing out, însă e nevoie să facem puţină linişte în creier. Trăim vremuri în care suntem bombardaţi de informaţii, suprastimulaţi şi intrăm în tot felul de anxietăţi.
Revenind, acele idei de activităţi sunt fix asta… idei, sugestii, opţiuni. Nu sunt la capitolul TREBUIE, iar copilul nu va rata intrarea la Oxford (dacă asta îi e menit) pentru că nu aţi bifat x activitate sau atelier muzical/senzorial încă de la câteva luni. Desigur că aceste activităţi ajută, îmbogăţesc şi sunt momente preţioase de conectare, doar că eu una nu le consider definitorii în dezvoltarea unui copil. Dacă îi observaţi pe cei mici, veţi vedea că şi din plictiseală se nasc jocuri şi idei super ingenioase.
Poate nu bifăm x activitate cu ei, dar stând pe lângă noi, copiii învaţă enorm despre viaţă. Despre obiecte, despre ce se întâmplă zi de zi prin casă, cum apare mâncarea, cum se pun lucrurile la loc, cum cad, cum se împrăştie, cum scot sunete, despre natură, despre tot ce îi înconjoară. Uneori treaba asta e mai obositoare decât orice altă activitate. Noi, casa şi natura îi învăţăm despre viaţă.
Apoi să ne mai uităm spre copil şi temperamentul lui. Nu toţi sunt făcuţi să stea la măsuţă şi să picteze de la 1 an şi câteva luni. Unii sunt mai energici, unii vor mai mult să alerge, să urce, să îşi mişte corpul. Alţii sunt mai statici, dar nu îi interesează motricitatea fină. Alţii, da, pot fi interesaţi de desenat, puzzle, construcţii de la vârste mai mici. Al meu cel mare are 2 ani şi 8 luni şi abia acum face puzzle, abia acum câteva luni i-am introdus creioanele şi cariocile şi nu vrea deloc să îi arăt cum se ţine corect un creion. Vrea să mâzgâlească şi atât. Şi îl las. Serios că nu va rata intrarea la şcoală pentru că nu ţine creionul corect în timp ce pe Instagram văd copii de 1,5 ani care ţin corect şi colorează.
Cel mare este, în schimb, foarte îndemânatic de la o vârstă mică. A învăţat să folosească anumite obiecte din casă, foloseşte uneltele tatălui lui şi l-am lăsat mereu, fără teamă, dar supravegheat. S-a urcat mereu pe scări şi scăriţe să ajungă la lucruri şi cred că avea puţin peste 1 an şi jumătate când se ducea singur la chiuvetă, se urca pe scară şi îşi umpleas sticla cu apă. A şi căzut mult. Turnul de învăţare a fost un mare fail, iar de gătit împreună nu s-a pus problema până la 2 ani, pentru că nu avea răbdare (şi e normal să fie aşa) şi mai mult plângea şi ne enervam amândoi. Aşa că de ce să bifez la 1 an şi un pic o poză pe Instagram că am gătit împreună nu ştiu ce biscuiţi când el nu voia asta şi pe mine mă enerva?
Sunteţi nişte părinţi dedicaţi şi implicaţi. Faceţi mult mai multe lucruri cu copiii voştri decât generaţiile anterioare. Sunteţi prezenţi, conectaţi, îngrijoraţi. Copiii învaţă de la voi şi adorm liniştiţi şi în siguranţă. Faceţi suficient! Nu mai puneţi presiuni în plus pe voi. Zice o mamă care se umple şi ea de vinovăţii, dar se mai şi scutură.
Ca mame, ne dorim ce e mai bun pentru copiii noştri. Ne dorim să facem cât mai multe şi să le oferim cât mai multe. Ne dorim să fim acolo, lângă ei, clipă de clipă.
Un scenariu aproape imposibil, pentru că suntem oameni. Puneţi accent pe ce faceţi bine (şi faceţi atât de multe), nu invers.