Ce ajutor primesc mamele de la parteneri

Anul trecut, am lansat un chestionar pe Instagram şi am rugat mamele să răspundă anonim unor întrebări legate despre ce simţim după naştere, despre depresie, despre relaţia cu partenerul.

Articolul precedent a fost despre aşteptările şi nevoile mamelor de la partener după apariţia copilului. Următoarea întrebare din chestionar a fost dacă aceste aşteptări au fost îndeplinite. Multe răspunsuri au fost de da şi nu, am selectat câteva mai complexe.

Ţi-a îndeplinit partenerul nevoile? Te-a înţeles?

• În primele 3 luni a fost lângă mine şi m-a susţinut foarte mult, după care s-a retras uşor din atribuţiile de tată (stă mai rar cu copilul, dar în schimb se ocupă de treburile casnice într-o proporţie destul de mare).
• Într-o oarecare măsură, nu mă pot plânge. Mi-aş fi dorit un partener din acela scai care e mereu după fundul meu, care să mă ajute fără să îi spun. Să folosească cuvinte către copii gen uite ce frumoasă e, vai tu micuţo, ce ochişori frumoşi ai, eşti frumoasă ca mama ta etc, ai prins ideea. Nu zic că nu ne iubeşte, dar mi-aş fi dorit să fie mai darnic în vorbe.
• Da, am discutat despre lucrul acesta şi am rezolvat.
• Cât a fost mama la noi, soţul îmi spunea că am cu cine să vorbesc (adică cu mama) şi el se mai eschiva. Pare că uneori se simţea în plus când era mama la noi şi oricât i-am explicat nu a vrut să înţeleagă că am nevoie şi de prezenţa lui.
• Da! Da! Da! A fost cot la cot cu mine la început şi după ce am început eu serviciul.
• Nu şi nu.
• Da şi nu, într-o oarecare măsură. M-am simţit străină de el pentru o bună perioadă de timp.
• În primă fază, rar.
• Da, m-a înțeles de fiecare dată.
• Nu mereu. Mereu ne-am șicanat pe tema asta.
• Nu. Asta a fost cea mai mare problemă din viaţa de părinți.
• Nu prea. În foarte mică măsură şi cred că nici acum nu înţelege.
• La noi există înțelegere, poate mai multă informare din partea partenerului de cum să facem şi ce să facem cu bebelu. Să nu iau doar eu decizii.
• Da. Am primit tot sprijinul lui. Emoţional plus ajutor de la treziri noaptea până la schimbat, băiţa şi călcatul hainelor.
• În cele din urmă da, după ce mi-am dat şi eu seama de ce am nevoie şi i-am comunicat asta.
• E mult mai afectiv, mai atent, am preluat multe din corvoadele casei, dar nu e la fel de atent la detalii pe cât mi l-aş dori.
• Spre fericirea mea da, în mare parte da.
• Uneori da, alteori nu.
• Într-un final, da, dar a trebuit să îi spun de multe ori și să îi explic ce nevoi am.
• Sincer, m-a ajutat, s-a implicat însă am simţit că nu prea îmi oferă spaţiul necesar ca eu să procesez situaţia nouă, deşi s-a ocupat de multe aspecte gospodăreşti aş fi vrut să fie mai blând şi înţelăgător cu stările mele, nu îmi doream critică şi aspecte negative, aveam nevoie de încurajări şi multă susţinere dpdv emoţional.
• Da, în mare parte. S-a implicat în viaţa copilului mai mult decât am aşteptat, şi a spart preconcepţia că taţii nu au treabă cu ce fac mamele pentru bebeluș, ceea ce am văzut în familii şi în societate. Pe lângă ceea ce mă aşteptam, m-a susţinut emoţional mai mult decât am crezut că am nevoie. A fost lângă mine când nu mă simţeam bine, îmi zicea că mă descurc extraordinar, sau nu zicea nimic, mă asculta şi mă strângea de mână să mă liniştesc. Tot el m-a ajutat să alăptez, cu răbdare pentru mine şi pentru ritmul bebelușului, m-a încurajat să încerc în fiecare zi câte un pic. După câteva zile a venit cu bebele la mine în timp ce dormeam şi mi-a zis că crede că îşi doreşte să sugă, că îl căuta pe tricou şi nu mai vrea sticlă. Aşa a fost. Eu nu observasem că bebele mă căuta pe tricou să sugă.
• Nu.
• M-a înţeles, dar nu la intensitatea aşteptată de mine.
• Uneori da, alteori ba.
• În mare parte da, însă după ce „îi scoteam ochii”.
• M-a înţeles perfect, însă optând să-l creştem doar noi doi a fost greu. Sper totuşi că ne-am descurcat cât de cât.
• Nu, încă avem certuri pentru asta.
• Da.
• În mare da, doar că şi nevoile lui s-au schimbat şi unele lucruri nu vreau să le forţez.
• Da, dar doar când am cerut.
• Parțial. După un an de zile de certuri pe tema curățeniei am angajat o menajeră care să mă ajute la treburile casei, astfel încât să am grijă liniștită de bebe.
• M-a înțeles 60%, 100% cred că e imposibil. Nici eu nu mă înțelegeam uneori.
• Absolut.
• Verbal da, dar prin fapte nu.
• În mare parte, soţul meu a înţeles nevoile mele în timp, nu a înţeles plânsul de la început şi nevoia mea continuă de a mă simţi apreciată şi alintată.
• Așa şi așa.
• Da, m-a făcut să mă simt în continuare femeie, frumoasă şi iubită, iar în ajutorul şi grija pentru copil a fost mai mult decât mi-am dorit, însă la capitolul sprijin pentru curățenie a trebuit să fie împins de la spate. Dar din păcate, deși el îmi spunea zilnic că sunt o mamă minunată, nu îmi lua apărarea când soacra mea avea de comentat.
• Nu.
• Câteodată, dar de cele mai multe ori există o discrepanţă mare în viziunea noastră despre creşterea copiilor.
• A înţeles la un moment dat.

Sunt Oana Dascălu (mă ştiţi de Portase pe SM) şi îmi doresc să dau voce mamelor. Dacă şi tu vrei să îţi descarci sufletul, scrie-mi şi voi publica povestea ta – anonim dacă asta doreşti – şi sigur vei ajuta alte mame să nu se mai simtă singure.