Am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă şi încă trec. Nu mi-aș fi putut niciodată imagina că voi ajunge într-o asemenea situaţie. Am simţit că viaţa mea s-a destrămat fix în momentul în care ar fi trebuit să fie cel mai fericit. După ce am născut, soțul meu a cerut divorțul, și această lovitură plus creşterea unui copil au declanşat o depresie puternică.
Am devenit mamă pentru prima oară acum un an. Aveam o căsnicie aparent fericită, dar lucrurile s-au schimbat rapid după nașterea fiicei mele. Soțul meu a început să se distanțeze și să devină tot mai rece în relația noastră. La scurt timp după naștere, el mi-a spus că vrea să divorțeze. Acum că mă gândesc e posibil să fi avut probleme încă dinainte de a avea copil însă le-am ignorat amândoi, sperând că vor trece sau că bebeluşul ne va întări relaţia. Ce prostie.
Divorţul a fost o lovitură devastatoare. Chiar dacă ne certam tot mai des, nu mă aşteptam să se întâmmple, să nu ne revenim, aşa cum auzisem pe la alţii. Mă simțeam vulnerabilă și speriată, iar gândul că va trebui să cresc singură un copil mă teroriza. Cu toate acestea, am încercat să mă concentrez pe fetiţă și să îi ofer tot sprijinul și dragostea de care avea nevoie. Dar, pe măsură ce zilele treceau, simțeam că pierd tot mai mult controlul asupra propriei vieți. În cele mai întunecate momente, mă simțeam neputincioasă și mi se părea că nu mai am nicio valoare. La scurt timp după despărţire, am aflat că soţul meu avea deja pe altcineva. Nu îmi permiteam şi nici nu aveam timp să merg la terapie. Divorţul m-a secat de multe resurse.
Salvarea mea au fost mama şi o prietenă. Au încercat constant să fie alături de mine ca să mai pot dormi, să pot plânge, să pot respira în haosul care devenise viaţa mea. În timp, am învățat că nu pot controla acțiunile altora, dar pot să îmi controlez reacțiile și să îmi păstrez demnitatea. Cu timpul, am început să mă simt mai puternică și mai încrezătoare în mine.
Nu ştiu dacă am trecut de greu, nu ştiu neapărat dacă m-am vindecat, dar ştiu sigur că sunt o mamă bună.
