Aşteptările mamelor de la partener

Anul trecut, am lansat un chestionar pe Instagram şi am rugat mamele să răspundă anonim unor întrebări legate despre ce simţim după naştere, despre depresie, despre relaţia cu partenerul.

Citesc aceste răspunsuri din nou şi îmi dau seama cât de diferite suntem. Poate că pentru bărbaţi aceste răspunsuri diferite reprezintă o presiune uriaşă sau clasicul “femeile vor prea multe” sau invers “femeile nu ştiu ce vor”. Cred că din nou este vorba despre comunicare, dialog, exprimarea nevoilor, ascultarea activă şi acceptare.

Care au fost principalele tale nevoi/aşteptări de la partener după naştere? Nu doar casnice, ci şi emoţionale/de cuplu. (ex. să îţi facă surprize, să îţi cumpere ceva, să îţi facă un masaj, să îţi spună că te iubeşte etc.)

• Să mă înţeleagă că îmi e greu şi să ma susţină moral. Să doarmă cu noi. Mai târziu să doarmă cu copilul ca să mă pot odihni.
• Să petreacă timp cu mine care să nu implice doar treburi casnice sau relaţii intime.
• Să simtă ca am nevoie de timp să mă vindec emoţional, să fie mai prezent, să înţeleagă că e nevoie de el, să sară să ajute, să nu pună paie pe foc (adică să mă critice, deşi eu deja mă criticam singură suficient). Să îl ia pe bebe atunci când vedea că cedez. Să nu mă respingă. Aveam veşnic senzaţia că are ceva cu mine, cu noi şi că noi (eu şi bebe) i-am invadat viaţa lui perfect liniştită şi îl deranjam. Să nu mă facă să mă simt vinovată pentru nimic. Plus nu mai zic, de ajutor casnic. Măcar să-şi spele fucking vasele şi să facă curăţenie.
• Nu mă așteptam la prea multe. De ce? Pentru că în timpul sarcinii era plecat la fotbal și nu avea griji ca mine. Am fost surprinsă de grija lui și de faptul că mă înțelegea și mă ierta (o pomeneam pe biata soacră în fiecare zi).
• Să petreacă timp real cu mine, să mă întrebe efectiv de ce am nevoie.
• Să mă iubească, simţeam că eu nu mai exist după naştere.
• Să îmi ofere timp.
• Partenerul chiar mă ajută, fără el cred că înnebuneam.
• Să vină să întrebe dacă am nevoie de ceva. Să nu aștepte “ordine”.
• Te iubesc ne spunem în fiecare zi chiar dacă suntem supăraţi.
• El a fost acolo prezent cu totul pentru mine. Niciodată nu uita să îmi spună că mă iubeşte, dar îmi şi arată. E sprijinul meu cel mai mare, mă ajută şi mă susţine în tot. Mi-aş dori ca toate femeile să aibă un partener ca al meu.
• Îmi doream sa fie mai prezent în relația cu cu copilul, mereu se ocupa de lucrurile casnice. Mă așteptam să-mi spună mai des că mă iubește și să ne îmbrățișăm mai mult.
• Da, fix toate cele menționate mai sus. Nimic nu s-a întâmplat. Ba mai mult. Eu eram cea “schimbată”. A fost o perioadă cu muuulte certuri. Cât pe ce să ajungem la divorț.
• Mă aşteptam să fie mult mai implicat, având în vedere că el a insistat să facem copilul. S-a implicat până a văzut că mă descurc ok cu bebe şi apoi tot ce a ţinut de copil a rămas departamentul meu exclusiv pentru că “cât e mic oricum pe tine te vrea să-l linişteşti”.
• Să-mi accepte stările de supărare, de durere, de doliu după EU-l meu. Şi tot citind, mi-am dat seama că am nevoie să-mi valideze emoţiile, nu să-mi găsească explicații şi soluții.
• Am primit de la el tot ce trebuia. Timpul mai mult cu copilul însă ştim că nu se poate. Cineva trebuie să mai şi muncească.
• Da, mi-am dorit surprize, mi-am dorit detalii care fac diferența.
• Să mă ţină în braţe când plâng fără să mă întrebe nimic.
• Să nu mai considere că este treaba mea să culc copilul sau să îi asigur necesarul de pamperşi/haine etc. Să fie mai implicat în organizarea legată de copil şi programul lui, nu când îl ia în braţe să considere că mă ajută pe mine.
• După naștere cred că mi-am dorit tare mult ca soțul să facă el de la sine chestii prin casă, pentru bebe. Nu doar rugat. În rest soțul mi-a spus mereu că sunt frumoasă și importantă pentru el.
• Să îmi ofere flori şi un dar imediat după ce ne-am revăzut din spital, să fie topit de copil şi să prioritizeze nevoile bebeluşului, să accepte că trec prin perioada de lehuzie şi că nu pot să fac sex şi că mi-e greu să mă gândesc la asta când sunt copleşită de emoţii de grijă, frică, stres. Să mă fi scutit de toate moemntele din gospodărie care îmi făceau viaţa grea, să mă ajute să merg să mă odihnesc, să prioritizeze refacerea mea, să mă susţină şi încurajeze că ceea ce fac cu copilul este ceea ce trebuie.
• Să fie alături de mine. Şi a fost❤
• Să rămână alături de noi.
• Toate de mai sus şi să stea cu copilul în absenţa mea.
• Să verbalizeze mai mult aprecierea pe care o avea pentru mine, chiar și printr-un gest simplu. Și să participe mai mult la treburile casnice.
• Să-mi spună că mă iubeşte şi mă susţine.
• Să fie prezent. Atât mi-am dorit. Jobul nu a permis neapărat. Însă ştiam că e tot cu gândul la noi şi mereu când venea acasă mă ajuta cu tot. Orice îl sunam să facă făcea şi a fost ok. Totuşi, nu pot să nu recunosc că am fost invidioasă pentru că părea că viaţa lui nu s-a schimbat şi a mea se schimbase cu totul.
• Să îmi spună că mă descurc ca mamă, că vede ce frumos creşte bebeluşa şi să mă facă să mă simt dorită.
• Să îmi fie alături, fizic, emotional și psihic. Să îmi dea timp pentru mine, pentru a mă încărca pozitiv, ca să pot oferi mai departe. Să fiu alături de noua familie cu forţe proaspete.
• Să mă ajute, să se implice în mod egal.
• Nevoia de a mai avea timp cu mine și nevoia de a ieși mai mult împreună.
• Împărţirea sarcinilor, prezenţă proactivă.
• Să ia parte egal în viaţa copilului (să petreacă timp cu el, să îl iubească şi să se joace cu el) şi în viaţa casei (treburi gospodăreşti).
• Pfooa, păi fix alea casnice lipsesc, ce să mai aştept altceva. Îmi lipsesc tandreţea, cuvintele frumoase, de încurajare, de laudă, de apreciere, acel ţinut în braţe şi atât.
• Să îmi spună mai des că mă iubeşte şi că este mândru de mine!
• Să mă ajute mai mult cu treburile casnice, însă se compensează cu faptul că la capitolul entertainment copil el e muuult mai bun ca mine şi stă cu ea foarte mult. Apoi să fie mai empatic cu mine când sunt obosită, dar îl înţeleg pentru că daca eu pic, el nu prea ştie ce să facă singur şi probabil de aceea pare aşa nepăsător.
• Nu am nimic de reproşat.
• Nevoia de a-mi spune că mă iubeşte şi de a nu se enerva pe mine. De a nu mă face să mă simt inutilă. Iar ca aşteptări mici gesturi aparent nesimnificative: o floare, o îmbrăţişare.
• A fost ok, mai ales în ciuda faptului că mama lui era făcută de mine în toate felurile, m-a înțeles. Dar parcă nu a încercat să mă scoată puțin din rutina mea zilnică, să schimb aerul, ceva.
• Să-mi spună că mă descurc minunat cu copilul și casa.
• Din păcate, soţul meu lucrează în afara ţării (pe o platformă) şi era la tură când am născut + următoarele 3 luni. Deci principala mea dorinţă ar fi fost să fie acasă şi să trecem împreună prin al patrulea trimestru (care a fost cea mai solicitantă perioadă emoţional).
• Să îmi laude aspectul fizic.
• Să aibă cineva grijă de mine, măcar cu lucruri mici: un mic dejun, să spele vasele după mine, să mă pot ocupa eu de copil şi de lucruri conexe legate de copil (ex: spălat hainele copilului).
• Să fie mai implicat în a sta mai mult cu copilul, să îmi ofere și mie puţină libertate.
• Să facă curat, să gatească pentru mine şi bebeluş, să-mi facă surprize, să facem sex des.
• Să acorde mai mult timp de calitate nouă, să pună şi cuplul pe lista de priorităţi.
• Mai multă implicare în activităţile casnice.
• M-am aşteptat să mă ajute în toate şi fix asta a făcut. Să stea mai mult cu copilul ca să îmi iau şi eu o pauză.

Sunt Oana Dascăluşi îmi doresc să dau voce mamelor. Dacă şi tu vrei să îţi descarci sufletul, scrie-mi şi voi publica povestea ta – anonim dacă asta doreşti – şi sigur vei ajuta alte mame să nu se mai simtă singure.